3. Competenţe în ECD/EDO

Aceste exemple arată gândurile pe care profesorii de ECD/EDO le au în minte când îşi planifică lecţiile: stabilesc obiective. Ei decid ce ar putea elevii lor să facă şi ce se află în raza lor de acţiune dacă fac un efort: ei decid ce obiective le-ar plăcea ca elevii lor să îndeplinească şi apoi analizează procesul de învăţare şi nevoile de învăţare ale elevilor aflaţi la punctul de plecare – dificultăţile şi abilităţile lor, punctele tari şi punctele slabe ale acestora.

Acest mod de gândire nu reprezintă ceva nou pentru profesori – este o practică obişnuită. Cei mai mulţi profesori nu se gândesc doar la subiect şi la conţinut – „Trebuie să termin secolul 19 înainte de următoarea vacanţă” – ci au în minte şi ce fel de performanţă vor să vadă la elevii lor.

Obiectivele care se axează pe elevi şi pe ceea ce ar trebui să le permită să facă se referă la competenţele elevilor. La maturitate, toţi elevii vor trebui să se descurce fără ajutorul unui profesor, antrenor sau monitor. Modelul tradiţional de predare – instruire formală, furnizarea unui curriculum consistent de cunoştinţe – oferă prea puţin pentru a ajuta elevii să devină independenţi, încrezători şi competenţi în ceea ce priveşte dimensiunile abilităţilor şi ale valorilor/atitudinilor.

Cele trei exemple indică de asemenea diferitele dimensiuni ale dezvoltării competenţelor:

• Primul – stabilirea contactului vizual cu audienţa şi vorbirea liberă – se referă la abilităţi care nu sunt specifice unui conţinut, ci oferă instrumentele de care elevii au nevoie în permanenţă pentru a utiliza fiecare cunoştinţă şi informaţie. Asta înseamnă formarea abilităţilor sau educaţia „pentru” cetăţenie democratică şi drepturile omului – se acordă elevilor posibilitatea de a-şi exercita drepturile şi de a participa într-o democraţie.
• Al doilea – înţelegerea principiilor de bază ale sistemului de alegeri, cine a câştigat ultimele alegeri şi a format actualul guvern – este un caz de educaţie „despre” democraţie şi drepturile omului. Tinerii cetăţeni trebuie să ştie ce drepturi ale omului – de exemplu, participarea la alegeri – au fost cuprinse, ca drept civil, în constituţia ţării lor şi ce efect are votul lor în sistemul de alegeri din ţara lor.
• În cele din urmă, ultimul exemplu arată importanţa valorilor şi a atitudinilor. Democraţia se bazează pe o cultură politică care este formată din atitudinile şi valorile la care cetăţenii aderă, în acest caz, respect reciproc şi toleranţă faţă de punctele de vedere cu care ar putea să nu fie de acord. Elevii trebuie să fie dispuşi să accepte faptul că dreptul lor la libertate trebuie să ia în considerare drepturile altora. Astfel, libertatea presupune responsabilităţi. O cultură a drepturilor omului reflectă atât implicarea elevilor şi a profesorilor lor, cât şi o înţelegere a faptului că avem o responsabilitate comună de a respecta drepturile celorlalţi. Valorile se învaţă prin experienţă şi prin modele convingătoare – predarea „prin” democraţie şi drepturile omului.

Competenţele se referă la ceea ce o persoană este capabilă să facă, din trei puncte de vedere care formează nucleul identităţii unei persoane:

• ce ştie o persoană şi ce a înţeles;
• abilităţile care îi permit unei persoane să îşi folosească cunoştinţele;
• conştientizarea şi evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor pe care le are o persoană şi pe care este dispusă să le folosească cu încredere şi responsabilitate.

Ultimul punct are o importanţă aparte. Fără îndoială, profesorul ar trebui să ştie ce au învăţat elevii să facă, dar, mai mult, este important ca şi elevii să ştie acest lucru. Ei trebuie să ştie ce include setul de instrumente mentale pe care îl au şi care sunt sarcinile sau problemele la care aceste instrumente se aplică. Mai presus de toate, ei au nevoie de încredere de sine pentru a accepta riscul eşecului în procesele de învăţare pe tot parcursul vieţii.

Competenţele se referă la abilităţile şi la potenţialul din „interiorul” nostru. Deci, sunt invizibile. Prin urmare, cum pot profesorii să afle ce competenţe au elevii lor?

Iată un exemplu. Noam Chomsky, un lingvist, a descris competenţa lingvistică a unui vorbitor nativ. Vorbitorii nativi creează permanent şi înţeleg propoziţii pe care nu le-au rostit niciodată sau pe care nu le-au auzit niciodată. Nu putem vedea competenţa lingvistică, dar percepem performanţa vorbitorului nativ şi trebuie să presupunem că acea competenţa de a comunica fluent există.

Nu există competenţă fără o performanţă vizibilă şi nici acţiune fără competenţe. Profesorii evaluează dezvoltarea competenţelor elevilor lor prin evaluarea performanţei lor – ce sunt capabili să facă. Învăţarea bazată pe sarcini de lucru le permite elevilor să îşi formeze competenţe, iar profesorilor, să le evalueze achiziţiile învăţării şi să le identifice nevoile de învăţare. Acest lucru nu se aplică doar în cazul ECD/EDO, ci şi în activităţile de predare şi învăţare în general.

Evaluăm dezvoltarea competenţelor unui elev, prin percepţia noastră despre performanţa elevului. Competenţele sunt invizibile şi putem avea acces la ele doar prin conceperea de modele care ne sprijină în stabilirea de obiective de învăţare şi ne ghidăm evaluarea după rezultatele învăţării.

În această ediţie ECD/EDO, am adoptat următorul model de competenţe. Acesta corespunde principiilor cheie ale ECD/EDO – educaţia prin, despre şi pentru democraţie şi drepturile omului.

În cadrul ECD/EDO, competenţele elevului includ următoarele:

• analiză şi judecată politică;
• abilităţi (Vezi Partea 3 din acest volum);
• acţiune şi participare politică;
• competenţe personale şi sociale.

3.4.1 Competenţe de analiză şi judecată politică

Cetăţenia democratică presupune înţelegerea de către cetăţeni a problemelor aflate în discuţie, ceea ce înseamnă cetăţeni informaţi şi capabili să analizeze problemele, argumentele şi conflictul. Aceasta este dimensiunea cognitivă a dezvoltării competenţei (învăţarea „despre” aspectele politice).

În lipsa acestui nivel de înţelegere, un cetăţean este o pradă uşoară pentru demagogi, lobbişti şi populişti şi nu va fi în măsură să identifice şi să-şi negocieze propriile interese sau interesele de grup. Depindem de medii ca sursă de informaţii şi trebuie să fim capabili să le folosim în mod critic.

Pentru a acţiona în politică, ca în orice alt domeniu, trebuie să ştim ce vrem să realizăm. Trebuie să fim capabili să ne stabilim interesele şi obiectivele, să cântărim dorinţele şi nevoile, valorile şi responsabilităţile. Politica este un proces de luare de decizii pentru a rezolva probleme şi pentru a soluţiona conflicte; nu există opţiunea de a nu lua o decizie, iar deciziile nu sunt posibile fără judecată.

Creşterea complexităţii în societăţile noastre moderne tinde să suprasolicite conpetenţele de analiză şi judecată ale „cetăţeanului normal”. Personalizarea – încredere sau neîncredere în liderii politici – constituie un mod de a reduce complexitatea. Educaţia, nu doar în cadrul ECD/EDO, este cheia care permite cetăţenilor să fie la curent cu deciziile care îi afectează.

3.4.2 Abilităţi

Elevii au nevoie de un set de instrumente mentale – abilităţi sau tehnici – pentru a dobândi şi a utiliza informaţiile şi pentru a-şi forma opinii în mod independent şi sistematic. Aceste instrumente le permit elevilor:

• să dobândească informaţii atât prin intermediul mediilor cât şi prin experienţă şi cercetare directă – tehnici de utilizare a mijloacelor electronice şi de printare, de interviuri, cercetare, reflecţie etc.;
• să selecteze şi să studieze informaţiile (învăţare în sens constructivist) – tehnici de planificare, de gestionare a timpului, citire, gândire, înregistrare;
• să stabilească, să prezinte, să împărtăşească şi să-şi argumenteze punctele de vedere – tehnici de realizare a rezumatelor, a afişelor, a articolelor, a prezentărilor PowerPoint, tehnici de lectură, de discuţii, de dezbatere etc. (învăţare în sens constructivist şi deconstrucţie);
• să reflecte rezultatele şi procesele de învăţare şi aplicare.

Într-o mare măsură, aceste abilităţi sunt necesare nu doar în cadrul ECD/EDO, dar şi în şcoală, în ansamblu. Acestea îi pregătesc pe elevi pentru studii academice mai avansate şi pentru locuri de muncă calificate. Formarea cross-curriculară a acestor abilităţi formale, fără un conţinut specific, este necesară şi posibilă.

3.4.3 Acţiune

În cadrul ECD/EDO, formarea abilităţilor reprezintă un sprijin pentru democraţie şi drepturile omului, dar nu este suficient. ECD/EDO concepe şcoala ca pe o micro-comunitate în care elevii învaţă cum să participe la viaţa socială şi politică prin experienţă practică. Competenţele formate în şcoală includ următoarele:

• reflectarea dorinţelor şi nevoilor lor, clarificarea şi promovarea intereselor lor;
• votul, participarea la alegeri în calitate de votanţi şi candidaţi (ca reprezentanţi ai clasei);
• negocierea şi luarea de decizii;
• influenţarea proceselor de luare a deciziilor prin responsabilizare, lobby şi acţiune colectivă;
• înţelegerea şi aprecierea necesităţii unui cadru de reguli şi sancţiuni.

ECD/EDO şi şcoala în ansamblul ei, joacă un rol decisiv în a oferi elevilor oportunităţi de învăţare, pentru a contribui la viaţa comunităţilor lor. Cu toate acestea, în evaluarea performanţei şi a dezvoltării competenţelor lor, şcoala are limitele sale. Zona decisivă de transfer se află dincolo de şcoală, în societate în ansamblu şi se extinde în viaţa de adult. Apoi, asocierea rezultatelor procesului de învăţare cu contribuţiile oferite de şcoală devine dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

3.4.4  Competenţe personale şi sociale

Poate că noţiunea de competenţe este puţin supraîncărcată atunci când este extinsă la dimensiunea valorilor şi a atitudinilor. Pe de altă parte, ceea ce contează este performanţa, modul în care elevii se comportă, iar dispoziţia spre un anume comportament poate fi concepută ca o competenţă. Această dimensiune a dezvoltării competenţei corespunde cu învăţarea „prin” democraţie şi drepturile omului. Aceasta include următoarele:

• conştiinţă de sine şi stimă de sine;
• empatie;
• respect reciproc;
• recunoaşterea nevoii de a face compromisuri;
• responsibilitate;
• înţelegerea drepturilor omului ca un set de valori folosit în mod colectiv pentru a susţine pacea, dreptatea şi coeziunea socială.

În cadrul ECD/EDO, profesorii au nevoie de competenţe specifice pentru a le oferi elevilor lor oportunităţi corespunzătoare de învăţate.

Setul de instrumente pentru profesori include un instrument care sprijină profesorii în stabilirea obiectivelor bazate pe competenţe în ECD/EDO, cam pe aceleaşi linii la care a făcut referire introducerea la acest capitol. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să consultaţi publicaţia Consiliului Europei Cum pot toţi profesorii să sprijine educaţia pentru cetăţenie şi drepturile omului: un cadru pentru dezvoltarea competenţelor (Strasbourg, 2009).