2. Sarcini de lucru şi întrebări cheie pentru stabilirea obiectivelor şi alegerea materialelor

Profesorii, cu simţ de responsabilitate în activitatea lor, se confruntă în repetate rânduri cu problema justificării: care sunt motivele pentru care am ales dintre posibile obiective şi teme?

Identificarea unui obiectiv al predării înseamnă o decizie fundamentală legată de predare. Obiectivele nu ar trebui să fie doar copiate sau adaptate, nici nu ar trebui să fie impuse într-un mod dogmatic. Mai degrabă ar trebui cercetate cu meticulozitate, iar alegerea lor ar trebui să se bazeze pe o argumentare şi o justificare clară. Este important ca un profesor să asocieze obiectivele de predare pe care le are în vedere cu condiţiile de învăţare ale elevilor şi să le adapteze în mod corespunzător (vezi Capitolul 1, Condiţii ale predării şi învăţării).

Odată ce obiectivele au devenit mai concrete, trebuie incluse aspectele legate de conţinut. Până nu se decide nivelul dorit de realizare în ceea ce priveşte conţinutul, adică temele care vor fi incluse, nu este posibilă stabilirea obiectivelor predării.

În procesul de planificare, activitatea privind aspectele conţinutului în predare este dificilă şi necesită mult timp. La prima vedere, pare a fi necesar un efort minim, deoarece curriculumul stabileşte direcţii clare iar unele mijloace de predare oferă sugestii detaliate. Totuşi, sarcina principală rămâne profesorului: trebuie să fiţi bine informaţi despre întregul domeniu de cunoaştere pe care doriţi să-l predaţi, trebuie să-l structuraţi, să dobândiţi o înţelegere cuprinzătoare a acestuia, să îl analizaţi în detaliu, să îl evaluaţi în mod critic, să faceţi o alegere deliberată a temelor şi a obiectivelor predării, să reflectaţi asupra deciziei dumneavoastră în cadrul unei game variate de contexte, să verificaţi alegerea temelor pentru le a identifica valoarea educaţională etc. Această sarcină este de o importanţă crucială, având în vedere că numărul posibilelor teme de predare este nesfârşit, în timp ce timpul disponibil pentru planificare şi predare este limitat.

Următoarele întrebări cheie şi alte întrebări complementare pentru autocontrol au drept scop să vă ghideze şi să vă asiste în această sarcină complexă de selectare şi pregătire a temelor pentru predare. Sugerăm profesorilor să colaboreze cu alţi profesori şi poate şi cu elevii.

Pentru stabilirea obiectivelor:

• Ce obiective doresc să realizez?
• Ce competenţe vor fi cele mai importante la finalul unităţii de învăţare?
• Care sunt raţiunile pentru care am ales aceste obiective?
• Care este prioritatea pe care le-o dau obiectivelor (obiective primare şi secundare)?
• Ce obiective sunt importante acum – pentru clasă în ansamblu, pentru fiecare elev în parte, băiat şi/sau fată?
• M-am asigurat că obiectivele pe care le-am ales servesc principalelor interese şi nevoi ale elevilor? Lecţiile mele răspund în mod real la ceea ce îi preocupă pe elevii mei?
• Pot elevii să participe la stabilirea sau la alegerea obiectivelor învăţării?
• Cât timp (lecţii şi săptămâni) a fost alocat realizării obiectivelor?
• Ce obiective ar trebui realizate de către toţi elevii în timpul de predare disponibil (standard general de realizare)?
• Trebuie stabilite niveluri specifice de realizare pentru fiecare elev (educaţia conform abilităţilor individuale)?
• Le-am oferit elevilor posibilitatea de a trece de la cunoştinţe la acţiune, adică pot ei aplica cu încredere cunoştinţele pe care le-au dobândit?
• Pe ce pun accentul în predare – pe competenţe cognitive, personale sau sociale?
• Am o idee clară despre obiectivele pe termen scurt şi pe termen lung care au cea mai mare importanţă pentru clasa mea, pentru grupurile de învăţare, pentru fiecare elev în parte, băiat sau fată?
• Am formulat clar şi explicit obiectivele?

Pentru alegerea temelor şi a materialelor:

• Ce temă am ales?
• Care sunt raţiunile pentru care am făcut această alegere?
• Care este structura temei?
• Corespunde alegerea temei cu programa?
• Ce aspecte ale temei sunt interesante pentru elevii mei?
• În ce mod învăţarea în şcoală este legată de învăţarea din afara şcolii?
• Există o legătură între tema aleasă, viaţa reală şi mediul în care trăiesc elevii?
• Am o înţelegere generală a întregului conţinut care îmi permite să aleg o temă anume? Cum pot fi mai bine informat? Este nevoie să realizez studii sau experimente înainte de a aborda tema în clasă?
• Ce materiale de predare sunt disponibile pentru aspectele specifice ale temei?
• Va exista posibilitatea ca elevii, băieţi şi fete, să se inspire în cadrul lecţiilor din experienţa, cunoştinţele şi abilităţile personale (de exemplu, copiii care provin dintr-un context cultural şi lingvistic diferit)?
• Va fi tema la fel de potrivită nevoilor specifice ale celor două genuri?
• Mă interesează tema aleasă?

Trei domenii de competenţă pentru a trăi şi a învăţa democraţia şi drepturile omului

Scopul educaţiei pentru cetăţenie democratică este acela de a sprijini dezvoltarea competenţelor în trei domenii care, totuşi, sunt întotdeauna strâns interconectate şi de aceea nu ar trebui tratate separat.

Competenţă în analiza şi în judecata politică

Scopul este de a dezvolta competenţa de a analiza evenimente, probleme şi aspecte politice controversate şi de a aduce argumente pentru judecata personală. Şcoala poate contribui la acest proces prin sprijinirea elevilor în a folosi o analiză structurată pentru a obţine o înţelegere mai complexă a problemelor.

Pentru a putea face acest lucru, sunt necesare următoarele abilităţi:

• recunoaşterea importanţei deciziilor politice pentru propria viaţă;
• recunoaşterea şi analizarea consecinţelor deciziilor politice;
• recunoaşterea şi prezentarea punctului de vedere personal şi a punctului de vedere al altor persoane;
• recunoaşterea şi înţelegerea celor trei dimensiuni ale politicii:
  a) instituţională,
  b) bazată pe conţinut,
  c) axată pe proces;
• analizarea şi evaluarea diferitelor faze ale proceselor politice la nivel micro (de exemplu, viaţa şcolii), la nivel mezo (de exemplu, comunitatea) şi la nivel macro (politicile naţionale şi internaţionale);
• prezentarea faptelor, a problemelor şi a deciziilor cu ajutorul categoriilor analitice, identificarea principalelor aspecte şi asocierea lor cu valorile fundamentale ale drepturilor omului şi ale sistemelor democratice;
• identificarea condiţiilor sociale, legale, economice, ecologice şi internaţionale, a intereselor şi progreselor din discuţia despre probleme actuale controversate;
• recunoaşterea modului în care politica este prezentată de medii.

Competenţă în utilizarea metodelor

Pentru a putea participa la diversele procese politice, sunt necesare nu doar cunoştinţe de bază despre conţinuturile, structurile şi procesele politice, ci şi competenţe generale care sunt dobândite în alte contexte (precum comunicare, cooperare, lucrul cu informaţii, cifre şi statistici). Abilităţile şi competenţele speciale precum capacitatea de a argumenta pentru sau împotriva unei probleme, care sunt deosebit de importante în participarea la evenimente politice, trebuie exersate şi promovate în educaţia pentru cetăţenie democratică. Scopul este de a utiliza aceste abilităţi în metode care sunt răspândite în discursul politic (discuţii, dezbateri).

Pentru a putea face aceste lucruri, sunt necesare următoarele abilităţi:

• capacitatea de găsi, de a selecta şi de a prezenta în mod autonom informaţiile oferite de mass-media şi/sau de noile medii într-un mod critic şi concentrat (colectarea, organizarea, evaluarea statisticilor, a hărţilor, a diagramelor, a graficelor, a caricaturilor);
• utilizarea mediilor cu ochi critic şi cu capacitatea de a dezvolta propriile produse media;
• aplicarea metodelor empirice la nivel de bază (de exemplu, chestionare şi tehnici de intervievare).

Competenţă în luarea deciziilor politice şi în acţiune

Scopul este acela de a dobândi competenţe de a apărea şi de a te comporta într-un mod încrezător şi adecvat în contextul politic şi în public.

Pentru a putea face acestea, sunt necesare următoarele abilităţi:

• capacitatea de a-şi exprima opinia politică într-un mod adecvat şi încrezător şi de a stăpâni diferite forme de dialog;
• participarea la viaţa publică şi capacitatea de se comporta politic (abilităţi de comunicare orală, precum explicarea punctului de vedere, discutarea, dezbaterea, conducerea sau moderarea unei discuţii; prezentare scrisă şi tehnici de vizualizare pentru afişe, gazetă de perete, minuta unei întâlniri, scrisori către editor etc.);
• recunoaşterea propriilor posibilităţi de a exercita influenţă politică, de a forma o echipă şi de a lucra împreună;
• capacitatea de exprimare, dar şi de a ajunge la un compromis;
• recunoaşterea opiniilor şi a tendinţelor antidemocratice şi capacitatea de a reacţiona la acestea în mod corespunzător;
• capacitatea de a se comporta natural într-un context intercultural.

Predarea şi învăţarea fără anumite materiale sunt imposibile, deoarece materialele reprezintă mijloacele care furnizează conţinutul, subiectul, informaţiile şi datele. Elevii îşi dezvoltă competenţele prin intermediul activităţilor, ceea ce înseamnă că „fac ceva” cu un obiect. Ceea ce ne vine în minte prima oară este probabil manualul şcolar sau un material printat şi, într-adevăr, acestea sunt importante în cadrul ECD/EDO

Două categorii de materiale în ECD/EDO

Cu toate acestea, specificul ECD/EDO este reflectat de conceptul mai larg care vizează materialele şi echipamentele media. Manualul şcolar şi handout-urile sunt exemple de mijloace printate. În cadrul învăţării în sens constructivist interactiv, o categorie diferită de materiale este reprezentată de materiale create de către profesori şi elevi. Acestea sunt materiale autentice, având în vedere faptul că sunt materiale la prima mână, produse pe loc, într-o anumită situaţie, pentru persoanele prezente aici şi acum. Astfel, în cadrul ECD/EDO, profesorii şi elevii nu sunt doar utilizatori de materiale ci şi producători ai acestora. Volumele II-VI din această ediţie ECD/EDO oferă multe exemple pentru această categorie de materiale, foarte adesea create de elevi în cadrul învăţării bazate pe sarcini de lucru sau în cadrul proiectelor, iar descrierea unităţilor de învăţare şi a lecţiilor explorează potenţialul bogat de învăţare al acestor materiale, pentru elevi.

Un tabel al cerinţelor de învăţare şi al materialelor

Următorul tabel asociază câteva exemple tipice pentru aceste două categorii de materiale – oferite de medii şi produse în cadrul proceselor de interacţiune care implică profesorii şi elevii – cu diferite aspecte ale dezvoltării competenţelor în ECD. Nu recomandăm nici un fel de preferinţă către un anumit tip de material, ci mai degrabă o abordare integrată. Cu toate acestea, predarea prin democraţie şi drepturile omului cere ca profesorii să ia în serios produsele realizate de elevi.

Alegerea materialelor transmise prin medii

Conceptul mai larg de materiale implică ca alegerea acestora să fie făcută atât de profesori cât şi de elevi. Elevii fac acest lucru în procesele lor de învăţare în sens constructivist. În acest caz, punem accent pe rolul profesorului în selectarea materialelor care vor fi utilizate în orele de ECD/EDO.

Criterii pentru alegerea materialelor produse de medii

• Încredere: autorul, sursa, data elaborării etc. sunt identificabile clar? Au fost preluate textul, datele etc. din versiunea originală, elevii (din învăţământul secundar) îşi pot da seama dacă au fost făcute modificări?
• Caracter adecvat: corespunde materialul nivelului de înţelegere şi de dezvoltare a competenţelor elevului, inclusiv experienţei sale în deconstrucţia mesajelor transmise de medii? Materialele nu trebuie să fie nici prea uşoare nici prea dificile; ar trebui să solicite un efort care să îmbunătăţească abilităţile elevului şi să sporească cunoaşterea, înţelegerea şi capacitatea lui de analiză.
• Relevanţă: corespunde materialul intereselor elevilor? Abordează o temă sau o problemă pe care elevii o consideră importantă? Pot face elevii legătura între conţinut şi conceptele sau experienţa lor, dobândite deja?
• Principiul neîndoctrinării sau pluralismul perspectivelor: oferă materialele perspective diferite? Evită acestea capcana îndoctrinării elevilor – în orice direcţie de gândire, judecată sau interese (vezi fişa privind etica profesională a profesorilor de ECD/EDO din acest volum)?

Folosirea materialelor realizate de elevi

Materialele scrise, imaginile etc.: profesorul le poate studia înainte sau după lecţii şi poate decide cum să le folosească.

Contribuţiile orale ale elevilor fac sarcina profesorului mult mai dificilă deoarece acesta trebuie să reacţioneze în mod spontan şi adesea trebuie să improvizeze. A se vedea fişa privind moderarea discuţiilor în plen, din acest volum.