2. Sarcini de lucru şi întrebări cheie pentru a înţelege politica

În toate domeniile de predare şi învăţare, nu doar în cadrul ECD/EDO, elevii înţeleg cel mai bine teme complexe studiind exemple bine alese. Manualele profesorului din această ediţie ECD/EDO pentru ciclul elementar, pentru ciclul inferior şi superior al învăţământului secundar (Volumele II-V) demonstrează acest principiu în fiecare unitate de învăţare şi prezintă diferite abordări posibile. Manualele arată, de asemenea, că aceste exemple pot fi luate din contextul guvernanţei şcolare sau din procesul de luare a deciziilor politice de la orice nivel – în funcţie de vârsta elevilor, materialul care este disponibil sau care poate fi realizat de către elevi, şi de rezultatul aşteptat al învăţării.

Aceste exemple sunt, în principiu, de două tipuri – analiza problemei sau a chestiunii politice sau analiza procesului de luare a deciziilor politice. Profesorul trebuie să decidă care exemple sunt adecvate şi să clarifice ce material este la îndemână sau poate fi obţinut.

Sarcina profesorului de ECD/EDO este aceea de a lega următoarele elemente în proiectarea unei lecţii care se axează pe politică:

Nicio proiectare a lecţiei nu este posibilă fără studierea tuturor acestor elemente de predare şi învăţare şi fără asocierea lor. O schimbare a unei singure poziţii le va afecta pe celelalte. Pe de altă parte, subiectul poate fi schimbat pentru a atinge un anumit obiectiv şi viceversa.

• Ce ar trebui să fie capabili să facă elevii după predarea acestei unităţi de învăţare? Ce ar trebui să înţeleagă şi ce ar trebui să fie capabili să le explice celorlalţi şi ce criterii ar trebui să poată să utilizeze în analizarea unei probleme politice?
• În ce fel le pot evalua dezvoltarea competenţelor?
• În ce fel se pot inspira elevii din experienţa lor din viaţa de fiecare zi sau din şcoală pentru a înţelege politica?
• Cum percep elevii procesul de luare a deciziilor politice?
• În ce măsură sunt elevii mei conştienţi de interesele lor?
• Ce probleme curente îi afectează pe elevii mei?
• Ce probleme curente pot elevii mei să înţeleagă?
• Sunt aceste probleme legate de guvernanţa şcolii sau de politică la nivel local, regional, naţional sau internaţional?
• Cum îmi pot încuraja elevii să participe la alegerea unei teme?
• Ce mijloace sau ce materiale voi alege pentru a le prezenta diferite opinii despre tema respectivă?
• Ce sarcini le voi da elevilor mei pe care să le rezolve singuri?
• Ce contribuţii pot să aibă elevii mei?
• Ce concepte cheie pot aplica ei la tema sau la problema respectivă?
• La ce opinii să mă aştept din partea elevilor cu privire la o problemă?
• Care este opinia mea? Căror criterii le-am dat prioritate în judecata mea?
• Cum mă voi asigura că nu îi voi influenţa negativ pe elevi convingându-i să adopte punctul meu de vedere?
• În ce fel ar putea elevii mei să acţioneze?

În cadrul ECD/EDO, elevii ar trebui să înveţe cum să înţeleagă politica. Dar ce este politica? Ce face un subiect să fie unul politic? Următorul exemplu poate servi drept introducere.

Un studiu de caz

Această poveste este una fictivă, dar probabil destul de tipică pentru discuţiile despre reducerea cheltuielilor publice în vremuri de recesiune economică. Ce este politic în această poveste?

Un model tridimensional al politicii

Sunt posibile diferite definiţii ale conceptului de politică. Una destul de comună care este utilă pentru predare şi învăţare aplică un model tridimensional al politicii: probleme, decizii şi instituţii.

Dimensiunea problemelor politice: în politică, oamenii îşi susţin interesele sau îşi pun întrebarea cum anume o problemă sau o dilemă este identificată şi rezolvată. Uneori, oamenii se organizează în grupuri pentru a-şi exprima interesele colective. Dezbaterea şi controversa sunt ceva normal în politică; acestea reflectă interese şi opinii diferite într-o societate pluralistă şi nimeni nu trebuie să se teamă de ele dacă aceste probleme sunt rezolvate pe cale paşnică.

Dimensiunea procesului de luare a deciziilor politice: în politică, problemele sunt urgente – acestea afectează interesele comunităţii în ansamblu sau ale unui grup mare de oameni. Acestea presupun acţiune, aşadar discuţiile trebuie să se finalizeze cu o decizie, cu acţiune ulterioară.

Dimensiunea instituţională a politicii se referă la cadrul în care are loc politica. Ce putere şi cui îi este acordată? Cum au loc alegerile? Cum sunt elaborate legile? Ce drepturi are opoziţia parlamentară? Cum influenţează indivizii şi grupurile de interes aceste procese politice? Această dimensiune include aşadar constituţia, regulile şi legile care stabilesc cum sunt abordate în mod paşnic problemele politice în procesele democratice de luare a deciziilor. Un concept mai larg include de asemenea o dimensiune culturală, valorile şi atitudinile care guvernează comportamentul politic al cetăţeanului.

Întrebări cheie din trei perspective politice

Cele trei dimensiuni ne permit să privim politica din perspective diferite. Acest lucru ne ajută să punem ordine în complexitatea pe care subiectul politic o poate avea. Fiecare dintre aceste trei perspective politice duce la întrebări interesante. Întrebările adresate aici servesc ca exemplu şi ar trebui adaptate în funcţie de cazul care este studiat.

Cum sprijină această analiză ECD/EDO?

O analiză structurată şi sistematică a unui subiect politic îl ajută pe profesor să pregătească lecţiile ECD/EDO şi pe elevi să înţeleagă politica.

Profesorul:

• poate decide dacă se concentrează doar pe o singură dimensiune, utilizând un studiu de caz ca acesta pentru a demonstra cum funcţionează sistemul instituţiilor politice, cum se ia o decizie politică sau ce este o problemă politică şi cum poate fi rezolvată;
• poate transforma acest studiu de caz într-un joc de luare a deciziilor; elevii joacă diferite roluri şi negociază o soluţie;
• manifestă un spirit critic mai ascuţit pentru identificarea materialelor adecvate care privesc problemele actuale din medii.

Elevii:

• îşi formează competenţele pentru a înţelege şi a selecta informaţiile despre aspectele politice, procesele de luare a deciziilor şi instituţiile politice;
• învaţă să pună întrebări care le ghidează analiza;
• învaţă cum să abordeze un subiect complex axându-se, la un moment dat, pe anumite aspecte ale acestuia şi analizându-l din perspective diferite.

Principalul obiectiv al ECD/EDO este acela de a le oferi elevilor posibilitatea de a participa în comunităţile lor şi la viaţa politică. Pentru a acţiona în aceast fel, elevii trebuie să ştie ce vor să facă; obiectivele şi strategiile participării politice se bazează pe analiză şi judecată.

Prin urmare, cum pot profesorii de ECD/EDO să îşi ajute elevii în judecarea problemelor politice? Elevii judecă continuu problemele şi deciziile, poate emoţional, poate intuitiv. Cum pot elevii să dezvolte o abordare mai adecvată a judecăţii politice?

Ce criterii sunt potrivite pentru o judecată politică?

Acelaşi studiu de caz care a fost utilizat deja în fişa de lucru anterioară este utilizat ca exemplu pentru a demonstra cum pot fi puse în contrast sau cum pot fi echilibrate criteriile judecăţii politice. Utilizând acelaşi studiu de caz, cele două fişe de lucru arată cum un subiect politic poate fi analizat din perspective diferite. Judecata politică se axează pe dimensiunea problemelor politice (vezi fişa de lucru anterioară), analizând-o mai în detaliu.

Un studiu de caz

Această poveste este una fictivă, dar probabil destul de tipică pentru discuţiile despre reducerea cheltuielilor publice în vremuri de recesiune economică. Cum poate fi judecată această problemă?

Consiliul local trebuie să încerce să realizeze două obiective care sunt dificil de realizat în acelaşi timp.

1. Familiile cu venituri reduse au nevoie de sprijin; acest lucru presupune că o anumită sumă din buget este rezervată ajutoarelor familiale.
2. Consiliul trebuie să abordeze problema scăderii veniturilor fiscale într-o perioadă de recesiune economică; de aici rezultă întrebarea în ce măsură cheltuielile, inclusiv ajutoarele familiale, ar trebui reduse.

Obiectivele sunt în conflict unele cu celelalte deoarece modurile lor de realizare se exclud reciproc. În timp ce primul presupune cheltuieli, al doilea presupune economisire. Ieşirea din această situaţie – finanţarea prin credite – are consecinţe grave nedorite. Aceasta ar fi o soluţie pe termen scurt, dar dobânzile şi rambursarea împrumutului tind să sugrume finanţele publice. Mai mult, finanţarea prin creditare poate spori inflaţia.

Două criterii de bază pentru judecarea deciziilor politice

Într-un stat democratic, nu doar liderii politici, ci şi cetăţenii ar trebui să judece opţiunile, în luarea deciziilor. Doar atunci, cetăţenii vor fi capabili să sprijine sau să se opună deciziilor luate de către guvern.

Judecata politică poate fi concepută ca un proces de gândire în sens constructivist care se aseamănă cu o dezbatere interioară. Diferiţi vorbitori interiori propun diferite valori sau principii care conduc la diferite decizii. Individul este ca un judecător care ascultă toţi vorbitorii, pune în balanţă sau prioritizează argumentele lor şi apoi dă un verdict care deschide o cale de acţiune. Aşa ne putem imagina o dezbatere interioară ideală a unei probleme politice despre alocaţiile familiale.

Primul vorbitor

Comunitatea noastră este dedicată drepturilor omului şi a integrat multe dintre ele în constituţia noastră. Acestea includ dreptul la educaţie³⁰ şi la un standard adecvat de trai.³¹ Familiile în special se bucură de protecţie din partea statului. Familiile servesc societatea în ansamblul ei asumându-şi responsabilitatea pentru educaţia tinerei generaţii. Astfel, suntem obligaţi să avem grijă în special de familiile care trăiesc din venituri reduse. Prin urmare, solicit ca alocaţiile pentru taxa de autobuz să rămână neatinse, în special în aceste vremuri dificile.

Al doilea vorbitor

Asumarea responsabilităţii de către comunitate înseamnă că trebuie să identificăm problemele şi pericolele care ne ameninţă şi să ne asigurăm că le rezolvăm. Pe termen mediu, nu putem cheltui mai mult decât câştigăm. Dacă veniturile fiscale scad şi cheltuielile trebuie să scadă. Le facem o favoare familiilor dacă le finanţăm alocaţiile prin credite. Toate familiile şi, în special, copiii lor vor trebui să îşi ramburseze partea lor, plus dobânda. O soluţie eficientă pentru problema noastră financiară va fi de folos tuturor. Prin urmare, solicit reducerea cheltuielilor în măsura în care poate fi evitat creditul, şi solicit familiilor să susţină această reducere.

Alţi vorbitori pot să ia „microfonul interior” şi să îşi exprime alte puncte de vedere esenţiale. Un al treilea vorbitor, de exemplu, poate avea în vedere impactul dorit şi nedorit, pe termen lung, al unei decizii, de exemplu, din punct de vedere al sustenabilităţii. Care este impactul asupra planetei, a intereselor şi a condiţiilor de trai ale următoarelor generaţii, asupra creşterii economice sau asupra grupurilor sociale aflate pe ultima treaptă a scării sociale?

Două perspective de bază ale judecăţii politice

Primii doi vorbitori au argumentat cu privire la moduri diferite de a înţelege responsabilitatea. Definiţia responsabilităţii avută în vedere de primul vorbitor a fost una normativă, bazată pe sistemul de valori al drepturilor omului. Sărăcia este o încălcare serioasă a demnităţii umane şi, prin urmare, statul nu trebuie să reducă ajutorul pentru familiile cu venituri reduse. Definiţia responsabilităţii avută în vedere de cel de-al doilea vorbitor nu se bazează pe valori, ci pe scop. Soluţia eficientă pentru o problemă urgentă este importantă şi nici un subiect tabu nu este acceptabil pentru distragerea de la această prioritate.

Al treilea vorbitor abordează ambele aspecte luând în considerare consecinţele pe termen lung ale unei decizii.

Mai simplu, oamenii vor să fie trataţi de către autorităţi, ca oameni şi să aibă un cuvânt de spus despre modul în care este condusă ţara (primul vorbitor), şi vor să fie conduşi bine şi eficient (al doilea vorbitor).

Discuţiile pot duce într-un punct mort dacă vorbitorii recurg la sisteme de referinţă diferite, precum valorile şi scopul. Ambele aspecte sunt justificate în felul lor, dar se întâlnesc doar dacă sunt legate prin judecată.

Judecata politică în cadrul orelor de ECD/EDO

În şcoală, elevii îşi exercită libertatea de gândire şi de opinie.³² Elevii care au ascultat dezbaterea lor interioară sunt liberi în decizia lor. Profesorul nu ar trebui să intervină ca vorbitor în acest proces de judecată şi să îşi dea cu părerea despre decizia „corectă”;³³ în politica democratică, nimeni nu deţine standarde absolute de judecată pentru a stabili decizia corectă. Profesorul nu ar trebui să moralizeze sau să îndemne elevii să acţioneze într-un anumit fel sau chiar să nu acţioneze deloc. Elevii sunt cei care trebuie să decidă, nu profesorul.

Astfel, elevii sunt liberi să îşi aleagă criteriile. Reflectând asupra judecăţii lor politice, ar trebui să devină conştienţi de acest lucru. Acesta este un pas mare înainte, în comparaţie cu judecăţile bazate pe emoţie sau intuiţie („bună” şi „rea”). La un nivel şi mai avansat, elevii pot oferi argumente pentru alegerea criteriilor.

Cu toate acestea, elevii ar trebui să îşi dea seama că în politică, deciziile trebuie luate şi, că, de fapt, şi a nu judeca duce, de asemenea, la o decizie. Astfel, nu este suficient ca ei doar să asculte dezbaterea lor interioară şi să trateze cu superficialitate vorbitorii fără a hotărî ce decizie trebuie luată. În principiu, când se au în vedere obiective conflictuale aşa cum este cazul aici, elevii pot:

• prioritiza, adică pot decide să menţină alocaţiile familiale sau să adopte o politică de reducere drastică a cheltuielilor;
• găsi un compromis: în acest caz, se ajunge la reduceri moderate ale alocaţiilor familiale şi la cheltuieli moderate din credit; o gândire mai atentă a modului de a cheltui un buget mai redus, astfel încât cei care au cel mai mare aport la societate continuă să beneficieze de acesta, dă, în lumina drepturilor omului, o semnificaţie nouă detaliilor tehnice.

Metode diferite, dar nu toate, ajută elevii să se gândească cu atenţie la chestiuni legate de judecata politică. Acestea includ:

• activităţi în plen – gândire critică, dezbateri şi discuţii;
• lucrare scrisă cu feedback din partea profesorului;
• învăţare bazată pe sarcini de lucru urmată de o etapă de prezentare şi discuţii.

Subiectele pe care profesorul le alege ar trebui să permită alegeri convingătoare ale punctelor de vedere controversate şi să fie la îndemâna elevilor, adică, nu prea complicate. Problemele curente ridică interesul elevilor, dar sunt mai dificile deoarece atât profesorii cât şi elevii se comportă ca pioneri.

30.Protocolul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (20 martie 1952), Articolul 2.
31. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948), Articolul 25.
32. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului (20 noiembrie 1989), Articolele 13, 14; Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (4 noiembrie 1950), Articolele 9, 10.
33. Vezi, în acest volum, fişa de lucru privind etica profesională a profesorului de ECD/EDO.