2. Cultura politică

Exemplul arată că democraţia depinde de asemenea de un set de reguli şi de atitudinea cetăţenilor faţă de democraţie. Aceştia trebuie să înţeleagă şi să aprecieze sistemul şi trebuie să se simtă responsabili pentru stabilitatea acestuia. Partidele trebuie să se considere unul pe celălalt competitori, dar nu duşmani. Doar atunci, democraţia poate să îşi arate puterea ca singurul sistem în care o schimbare a guvernului este posibilă fără a schimba sistemul politic.

Democraţia constă într-un sistem de instituţii şi procese care includ alegeri generale, reprezentare parlamentară şi control al puterii prin echilibru instituţional. Unele constituţii includ participarea directă prin referendumuri sau o curte constituţională. Aceasta este scena, iar cetăţenii sunt actorii. Pur şi simplu, cetăţenii trebuie să fie dispuşi şi capabili să îşi joace rolul şi trebuie să se identifice cu sistemul politic al democraţiei.

Democraţia este un sistem de instituţii cu rădăcini adânci într-o cultură politică. Sistemul instituţional poate stabili cadrul pentru această cultură, dar nu o poate crea şi nici nu poate să-i asigure stabilitatea. Acelaşi principiu se aplică guvernării autocrate. Un autocrat depinde, de asemenea, de o cultură politică corespunzătoare, bazată pe subiecţi docili din punct de vedere politic mai degrabă decât pe sisteme active şi angajate.

Drepturile omului care sunt civile şi politice explică ce procese democratice sunt în practică, incluzând libertatea de opinie şi de exprimare, libertatea mass-media (adică interzicerea cenzurii), dreptul la vot şi principiul egalităţii şi al non-discriminării care se aplică dreptului de a te bucura de fiecare drept al omului. Atunci când ţările ratifică un tratat al drepturilor omului, acestea promit să armonizeze legile şi practicile naţionale pentru a fi compatibile cu standardele internaţionale. Fac acest lucru din proprie voinţă.

Ce se întâmplă dacă statul nu reuşeşte să îşi ţină promisiunile legate de drepturile omului? Există diferite mecanisme de protecţie care au fost stabilite de ONU şi de instituţiile regionale privind drepturile omului care au promulgat legi regionale privind drepturile omului pe care guvernele le pot adopta. De exemplu, în Europa, există Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se concentrează pe drepturile civile şi politice. Guvernele pot adera, de asemenea, la Carta Socială Europeană care include drepturi economice, sociale şi culturale. Dacă un guvern a aderat la Convenţie, dar a acţionat într-un mod contrar, cetăţenii (şi chiar orice persoană din jurisdicţia statului) statelor membre ale Consiliului Europei pot înainta o plângere Curţii Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg.

În majoritatea cazurilor, oamenii se bucură de drepturile omului în cazul guvernelor organizate ca democraţii constituţionale, prin mecanismele obişnuite ale proceselor democratice. Aceste mecanisme implică legi care se dezvoltă, dar şi o cultură a participării şi implicării cetăţenilor.

Democraţia şi drepturile omului depind de un cadru instituţional care constă din două componente: un set de reguli şi principii stabilite în constituţie şi în sistemul legal şi o cultură politică. Democraţia şi drepturile omului sunt înglobate într-un set de principii, valori şi responsabilităţi. Democraţia şi drepturile omului permit dezacorduri privind problemele, dar pot face acest lucru doar dacă există un acord solid cu privire la cadrul care permite şi protejează, dar care şi limitează libertăţile. Puteţi să dezaprobaţi aproape totul, dar acest proces funcţionează doar dacă toţi se identifică cu sistemul care permite dezacordul.

Nu există democraţie fără democraţi devotaţi.

Fiecare generaţie îşi primeşte moştenirea democratică şi, să sperăm, că o va înţelege, o va aprecia şi va învăţa cum să o folosească în mod activ. Este sarcina ECD/EDO şi a educaţiei, în ansamblul ei, să sprijine şi să încurajeze generaţia tânără să devină democraţi activi şi devotaţi.

Tradiţiile culturale care sunt favorabile democraţiei se dezvoltă lent, aşa cum arată experienţa istorică din multe ţări. Proiectele de formare a naţiunilor în societăţile care au trecut prin război civil se confruntă cu cele mai serioase obstacole în absenţa unei tradiţii culturale democratice. Un model al instituţiei democratice poate fi importat, ca să spunem aşa, dar rădăcinile culturale ale democraţiei, nu – trebuie pur şi simplu să izvorască din patrimoniul cultural al societăţii.

Prin urmare, cultura politică poate fi concepută în categorii constructiviste. Se dobândeşte prin procese de învăţare şi socializare. Astfel, este important dacă şcolile sunt guvernate democratic sau autocrat, deoarece elevii trebuie să înveţe cum să trăiască în sau sub forma de guvernare pe care o experimentează în tinereţe.

Şcoala, ca o micro-societate, le poate oferi elevilor sprijin în dobândirea şi valorizarea elementelor esenţiale ale culturii democratice şi ale drepturilor omului, incluzând următoarele:

• Elevii sunt capabili să cunoască şi să îşi exprime interesele şi punctele de vedere cu încredere şi stimă de sine.
• Elevii manifestă respect unii faţă de ceilalţi, ascultă şi empatizează, adică sunt dispuşi şi capabili să schimbe perspectivele de abordare.
• Elevii sunt capabili să soluţioneze un conflict prin mijloace non-violente, adică, prin negociere şi compromis.
• Elevii apreciază funcţia cadrelor instituţionale care le protejează şi le limitează drepturile individuale la libertate. Ei adaugă elementul „slab”, informal al culturii politice la elementul „tare”, formal al regulilor.
• Elevii apreciază politica ca pe un efort practic de a rezolva probleme care necesită atenţie şi o decizie.
• Elevii participă la procesul de alegere a reprezentanţilor şi la procesele formale de luare a deciziilor.
• Elevii se angajează pe căi care nu sunt prestabilite, precum sensibilizarea, activismul, lobby-ul şi rezolvarea problemelor pe cont propriu, pentru a influenţa procesul de luare a deciziilor.
• Elevii îşi asumă responsabilitatea pentru deciziile şi alegerile lor, luând în considerare impactul acestora atât asupra lor cât şi asupra celorlalţi.
• Elevii sunt conştienţi de faptul că, dacă nu participă la luarea deciziilor care îi afectează, alţii o vor face, iar rezultatul poate fi nefavorabil pentru ei.

Cultura politică este strâns legată de atitudinile şi valorile pe care tinerii cetăţeni le dobândesc prin procesele de socializare, inclusiv prin experienţa lor şcolară. Există alţi factori care, de asemenea, influenţează semnificativ procesul de socializare a tinerilor, în special familia, semenii şi mass-media. Pe de altă parte, comunitatea şcolară oferă copiilor şi adolescenţilor cele mai timpurii oportunităţi de a experimenta interacţiunea în societate şi în public; astfel, putem spune că şcoala are o influenţă decisivă asupra modului în care moştenirea democratică este transmisă tinerei generaţii. Prin învăţare şi prin experienţa din şcoală, tinerii îşi pot dezvolta obiceiurile şi competenţele pentru angajamentul pe tot parcursul vieţii în procesul democratic şi faţă de valorile drepturilor omului, atât prin procesele formale de luare a deciziilor cât şi prin interacţiunile zilnice.